Chimenul este folosit în special la aromatizarea preparatelor culinare, dar este in egală măsură şi un foarte bun medicament natural. Este total lipsit de efecte adverse, motiv pentru care poate fi administrat chiar şi copiilor nou-născuţi, pentru a le uşura colicile intestinale.
Chimenul creşte atât spontan, cât şi cultivată, în special în zona dealurilor şi în cea subalpină şi, mai rar, la câmpie. Este o specie care se adaptează uşor la orice tip de sol şi nu necesită multă umiditate, făcând obiectul unor culturi destul de întinse în numeroase ţări europene, dar şi la noi, în special în Câmpia de Vest şi Podişul Transilvaniei.
În scop terapeutic, dar şi culinar şi industrial (la prepararea unor băuturi alcoolice apreciate, în parfumerie şi în farmaceutică), de la chimen se folosesc fructele, ce deţin însuşiri carminative importante. Dintre efectele acestora amintim: stimulent al muşchiului şi mucoasei gastrice, înlăturând colicile şi meteorismul, influenţează benefic tensiunea arterială şi chiar funcţiile cordului, precum şi peristaltismul intestinal (mişcare de contracţie-relaxare periodică, care ajută la împingerea alimentelor de-a lungul tubului digestiv).
De asemenea, are proprietăţi galactogoge (stimulează secreţia de lapte la proaspetele mămici).
Fructele de chimen se culeg înainte de maturizarea lor completă, numai dimineaţa şi seara, pentru a nu se scutura. Se depozitează apoi în încăperi curate şi uscate, în straturi nu mai mari de 10 cm, pentru a se usca. Se intorc din când în când, ca să nu se mucegăiască.
Chimenul – REŢETE DE SUCCES
• Pentru tratarea colicilor gastrointestinale, enterocolitelor, bronşitelor, în stimularea poftei de mâncare şi a secreţiei de lapte, este foarte utilă infuzia dintr-o lingurită şi jumătate de fructe la o cană cu apă clocotită. Ţineti vasul acoperit circa un sfert de oră, apoi strecurati. Beți întreaga cantitate în trei reprize, pe parcursul unei zile, după mesele principale.
• Chimenul are efect foarte bun în caz de bronşită, ajutând la fluidificarea secretiilor, are infuzia dintr-o jumătate de lingurită de fructe la o cană cu apă clocotită. Acoperiti vasul pentru 10 – 15 minute, apoi strecurati. Beti câte trei căni pe zi, dintre care una dimineata, pe stomacul gol. Acelaşi ceai are aplicabilitate în tratarea afecţiunilor renale, mărind cantitatea de urină eliminată, şi în sporirea cantităţii de lapte la lăuze. Se administrează în aceleaşi cantităti.
The post Chimenul calmează colicile abdominale appeared first on Yve.