Ţinuta, gesturile şi mimica semnalizează celorlalţi în fracţiuni de secundă cine suntem şi cum ne simţim. Dacă vă prezentaţi ca fiind sigure pe voi însevă, aşa veţi şi deveni.
Să începem cu un mic experiment. Lăsaţi capul cât de jos se poate şi rămâneţi în această poziţie: Ce sentiment se naşte in dvs.? Cu siguranţă, nu veţi putea spune: „Sunt foarte fericită”. Vă simţiţi mai degrabă împovărată, constrânsă. Acum ridicaţi capul, împingeţi bărbia puţin înainte şi, dacă veţi pronunţa sau gândi propoziţia de dinainte, veţi observa dintr-odată că gândul şi sentimentul se armonizează mai bine. Mai mult: păreţi mai decisă și faceţi o impresie mai favorabilă celorlalţi.